Mutarea într-un oraș nou a venit după ani în care m-am luptat cu mine să mă rup de ai mei. Poate nu am avut încredere în mine, poate nu am știut să o fac mai repede, poate nu am rupt bandajul la timp, dar oricum mă bucur enorm că am făcut-o. Am găsit un loc căruia să îi spun cu drag „Acasă” și asta este cel mai important. Adaptarea joacă mereu un rol important.

Trecerea de la casă și curte cu grădină la garsonieră nu a fost confortabilă. Uneori nici acum la câteva luni după nu este, dar important este că m-am adaptat. Ce înseamnă adaptarea asta de fapt? Este mai importantă decât crezi.

Ce înseamnă adaptare?

A te adapta înseamnă să te acomodezi, să devii de-a locului, să trăiești ca băștinașii dacă ai ajuns printre ei. Să fii mereu cu cheile în mână sau în geantă nu este ușor când la țară nu încuiai niciodată nimic. Chiar și acum, câteodată după ce trec de alte 3 blocuri mă gândesc dacă oare am încuiat. Mă liniștesc de fiecare dată când îmi amintesc că da.

A te adapta la oraș înseamnă să nu mai vezi verde decât în weekend sau prin centrul orașului, iarba din câmpul de la Auchan nu se pune. A asculta muzica altuia la 10 pm sau vocile vorbind tare pe coridor. Înseamnă a-ți cumpăra dopuri de urechi pentru a dormi când la 12 am vecinul zdrăngăne nush-ce prin baie, fix lângă șifonierul meu.

Înseamnă a usca hainele în 2 metri pe 2 metri pe uscător în loc de sârme lungi întinse, a uita resturi de mâncare în coșul de gunoi poate împute toată casa, a-ți refula apa de la mașina de spălat prin toată baia și pe sub ușă în cameră. Înseamnă să stai în genunchi să ștergi apa cu lavete și mopul.

Zgomotele de bormașină din bloc încă te mai enervează, dar și televizorul are volum ce poate fi dat la maximum. Într-o singură cameră nu ai unde să te ascunzi când îți vine să o faci sau când vrei să plângi, dar e ok. Ai pe umărul cui plânge acum. El e aici și totul pare roz.

Adaptarea înseamnă a încerca și a reuși să fii altfel pentru că mediul în care ai ajuns e altfel. De aceea, orice adaptare prima oară doare, e frustrantă, te zbati că nu vrei, vrei să fugi, apoi încet-încet faci schimbări și te simți mai bine.

Adaptarea la job

E la fel ca atunci când clientului nu îi place textul tău, acel articol la care poți buchisi și 2 ore fără pic de pauză și vrea să îl adaptezi după cerințele sale. E greu, te opui, îl înjuri, spui că renunți, te gândești la chirie și contabilitate, apoi îți „sufleci” virtual mânecile și te apuci să ciuntești textul după cum crezi că i-ar plăcea.

La final, când apeși SEND stai cu inima la gât dând Refresh să vezi dacă i-a plăcut sau nu. Uneori îi place așa cum e, alteori te mai pune o dată să adaptezi. Îi mai zici ceva de dulce și te apuci din nou. Cel mai greu este când nu spune ce nu îi convine, ci doar că nu îi place, că nu este stilul lui. Cum ar putea fi stilul LUI dacă este scris în stilul TĂU? Cum ai putea vreodată copia stilul cuiva? Poți doar mima că îl cunoști, că îl recreezi, că simți ce simte el/ea.

Apa trece, scrisul rămâne…

S-ar putea să-ți placă și:

Lasă un comentariu