Content writer, auzi cuvântul ăsta pe toate drumurile digitale. E peste tot pe Facebook. Se referă la oamenii care trăiesc scriind texte pentru alți oameni, de obicei antreprenori. Hai să vedem cum poți ajunge unul dacă îți dorești asta. 

 

Foarte mulți oameni trăiesc din scris în ziua de azi. Fie că se numesc content writeri, redactori, scriitori, copywriteri, marketeri, toți trăiesc din scris. Cuvintele sunt mai importante decât crezi chiar și în mediul online. În caz că nu ai observat, trăim într-o lume digitală în care ne petrecem timpul pe n site-uri.

Salt în marketing digital

Marketingul digital este o noțiune de actualitate, iar cei care încă nu știu despre ce este vorba, au pierdut șansa de a trăi din asta. Caută mai multe info despre marketing digital sau fă un curs gratuit aici. L-am făcut în 2015 când era singurul curs de pe platformă și am învățat foarte multe. Nu regret că am investit câteva ore să îl fac.

Hai să vorbim despre cum ajungi content writer că doar nu îți trebuie diplomă de astronaut să trăiești din asta!

5 pași simpli prin care să ajungi content writer

Dacă te-ai decis să trăiești din scris și nu știi de unde să începi, nu te descuraja: începutul e greu. Totuși, cu puțin ajutor, nici începutul nu e greu, doar răbdare să ai.

Știi să scrii gramatical si ortografic corect? Perfect, nu mai trebuie să îți spun să citești o carte de ortografie și să citești bloguri pentru a vedea unde pun alții virgulele.

Primul pas este să capeți experiență în a scrie articole. Ori îți faci blog și scrii acolo ce vrei, dar ceva nerușinos să poți prezenta la interviu, ori faci voluntariat.

Ai putea spune că tu nu vrei să lucrezi pe gratis. Stai un pic potolit că nu o să scrii mereu pe gratis. Scrie și tu 10-20 articole pentru un site care acceptă contributori sau voluntari și fă-ți portofoliu. Oferă-ți serviciile gratuit câtorva firme și cere-le să ai credit asupra articolelor pentru portofoliu. Oamenii sunt foarte deschiși să știi și te vor trata frumos pentru că au nevoie de conținut fresh mereu.

Pasul doi este să îți creezi portofoliul. O poți face pe un site al tău, personal, cu domeniu propriu și tot ce trebuie sau pe alte site-uri. Există site-uri specializate în portofolii pentru persoanele creative. Un exemplu este Clearvoice.com.

Pasul trei, începi să cauți colaborări plătite. Aplici la joburi din cele mai diverse sau postezi pe grupuri/site-uri că vrei să îți oferi serviciile. De la primul client la primele sute de euro e doar un pas. Acest pas poate dura ani dacă nu te perfecționezi.

Pasul patru este să îți diversifici portofoliul – nu uita niciodată de el! Alege-ți clienții, proiectele care contează pentru tine, fă totul cu drag și oamenii vor observa.

Pasul cinci și cel care te duce mai departe este simplu odată ce te-ai familiarizat cu lumea online. Fă-ți cont pe toate site-urile și platformele de freelanceri, content writeri și persoane creative în general. Nu uita: conținutul în engleză este întotdeauna mai bogat, mai detaliat, mai bine explicat și mai rapid actualizat ca textele în română. Învață engleză, deci! Nu rămâne la stadiul de român care vrea să schimbe lumea, dar nu începe cu el!

Scriu articole cu suflet despre lucruri de suflet

Concluzie

Acești 5 pași pot fi ușor adaptați pentru fiecare persoană în parte pentru că suntem diferiți și avem nevoi diferite. Eu ți-am spus ce a mers pentru mine. Ideea de bază este că trebuie să te adaptezi mereu la piață, să te reinventezi de fiecare dată când lumea din jur o face. Nu sta în același loc, învață, evoluează și prețurile tale vor evolua și ele. Vei ajunge să ai viața pe care ți-o dorești, dar nu te gândi că va fi ușor.

Motto-ul meu: Cogito ergo sum!

Vei munci mult, dar va merita!

 

PS: La final te las cu un video care mie mi-a plăcut enorm. Dacă asta nu te motivează, nimic nu o va mai face! 

S-ar putea să-ți placă și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.