Despre mine

Oana Păuna are 27 ani și locuiește la 62 km de capitală, într-un sat mare cu ambiții și mai mari. În ultima vreme își varsă năduful aici și îi place. Ar scrie mai mult dacă timpul i-ar permite. Hai să vorbim la persoana întâi că sună mai bine. 

Sunt freelancer de 6 ani timp în care am avut și 3 joburi full time. Sunt workaholic și îmi place să pun suflet în ceea ce fac chiar dacă mă epuizează sau îmi fură din timpul liber. 

Visul meu cel mai recent și mai arzător acum este să ajung digital nomad. Pandemia mi-a pus eforturile pe pauză, dar o să încep să călătoresc imediat cum „vom ieși”. Nu îmi este teamă să călătoresc singură, cu geanta de laptop pe umăr și telefonul în mână. România nu mi se pare o țară periculoasă, iar ca femeie ești în siguranță dacă nu atragi atenția asupra ta și ești precaută, organizată, discretă.

Nu trebuie să fii ostentativă cu portofelul, telefonul scump sau laptopul. Apoi aș vrea să ajung la laptop să dezvolt ce am scrijelit pe hârtie. Oana Păuna își vrea numele în online pentru o eternitate și poate prin intermediul acestui blog va reuși o parte din ce și-a propus. Cât? O bucățică de prezent. Decide tu cât. 

Ador să merg cu trenul pentru că îmi dă o stare de liniște în care pot citi, veche pasiune pentru care nu mai am timp deloc. Îmi place să privesc România pe geam și să scriu în agendă cu stiloul ce-mi trece prin cap. Sunt o visătoare înrăită și probabil romantică incurabilă. Ador să scriu și nu mă văd făcând altceva mai bine decât asta. Îmi poți citi primul articol aici. 

Cine este Oana Păuna până la urmă? Citește-o și poate o să afli 10% din personalitatea ei .